O nouă etapă de dezinsecție, de săptămâna viitoare, în Buzău!

de Stiri Buzau Media

O nouă etapă de dezinsecție pe domeniul public, a 4-a din acest an, va
debuta, la începutul săptămânii viitoare, în municipiul Buzău.

Acțiunea se va realiza la sol, în toate cartierele și parcurile din
oraș, și are drept scop combaterea tuturor insectelor, dar în special
a țânțarilor și căpușelor. Lucrările vor începe, luni, 27 iulie, în
cartierul Crâng, și se vor încheia, pe 4 august, în cartierele
Dorobanți, Poștă, Mihai Viteazu, Transilvaniei și Simileasca. Ca și în
etapele anterioare, substanța folosită este Flytrin și este avizată de
Ministerul Sănătății.

Acțiunea se va desfășura după un program bine stabilit, între orele
04.00 – 08.00, iar dacă vremea va fi nefavorabilă, activitatea
programată în ziua respectivă se va executa în ziua următoare, care
permite efectuarea lucrărilor în condiții optime. Buzoienilor li se
recomandă ca, pe perioada de execuție a dezinsecției, să nu tranziteze
sau să staționeze în zonele de acțiune.