Buzăul va avea o nouă fermă de porci pentru reproducție, cu fonduri
de la Ministerului Agriculturii. Ferma se află în comuna Stâlpu, iar
investiția se ridică la peste 7,3 milioane de euro, 80% din sumă fiind
asigurată de la bugetul de stat. Unitatea de reproducție de la Stâlpu
are aproape 1.400 de locuri, iar popularea cu porci se va face în mai
puțin de două luni.
Potrivit repreentanților Direcției Agricole Buzău, ferma de la Stâlpu
este a doua unitate de reproducție finalizată în județ, după cea de la
Săhăteni, și face parte dintr-un plan mai amplu, care mai include
altre trei ferme de porci, ce urmează să fie finalizate până la
sfârșitul acestui an. Odată cu finalizarea celorlalte trei ferme,
Buzăul va avea încă 7.400 de locuri noi pentru reproducția porcilor.
De asemenea, tot cu finanțare de la Ministerul Agriculturii, județul
Buzău a finalizat și o fermă de creștere a puilor la Țintești, în urma
unei investiții de aproape 4 milioane de euro, urmând ca până la
finalul acestui an să mai deschidă alte trei ferme avicole, dintre
care una de incubație.
Prin toate aceste investiții, Buzăul își consolidează poziția de lider
la nivel național în ceea ce privește numărul de proiecte și fondurile
atrase în sectorul de creștere a porcilor și păsărilor.

