Oana Matache, din nou viceprimar al Buzăului, dar numai pentru 2 luni!

de Stiri Buzau Media

Oana Matache va fi, din nou, viceprimar al municipiului Buzău, însă
doar pentru două luni. După ce a adus pe lume cel de-al doilea copil,
perioadă în care a lipsit din spațiul public, ea își va relua
atribuțiile de viceprimar odată cu învestirea sa în funcție.

Oana Matache a obținut primul mandat de viceprimar după alegerile din
2020, când a candidat pe listele PSD Buzău. În cei patru ani de mandat
la Primărie, tânăra buzoiancă a coordonat proiectele educaționale și
culturale din oraș, iar rezultatele bune obținute i-au făcut pe
liderii PSD să-i ofere un loc eligibil, poziția a 4-a, pe listele
pentru Camera Deputaților.

Până la alegerile parlamentare, Oana Matache va fi însă, viceprimar
al municipiului Buzău, alături de Ionuț Apostu. După plecarea sa în
Parlamentul României, postul de viceprimar va reveni, foarte probabil,
colegei sale din PSD, Oana Gheorghiu, președintele Organizației de
Femei a organizației municipale, aflată și ea la al doilea mandat de
consilier local.

Oana Gheorghiu a absolvit Colegiul Bogdan Petriceicu Hasdeu și,
ulterior, Facultatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din
București, fiind specializată în Farmacie. De 11 ani, ea este
coordonatorul un lanț de farmacii din Buzău și Ialomița.