Piscina Spitalului de Boli Cronice din Smeeni, destinată recuperării
pacienților cu limitări locomotorii, care au suferit intervenții
chirurgicale, va putea fi utilizată și de amatorii de înot.
Este anunțul conducerii unității medicale buzoiene, care a decis ca
piscina interioară să fie destinată și relaxării, la final de
săptămână, după amiaza, când nu este folosită de pacienți. Mai précis,
piscina de la Smeeni va putea fi folosită de pasionați de înot, în
fiecare vineri după-amiază, de la 15.00 la 17.00.
Baza de recuperare și tratament de la Spitalul din Smeeni a fost
realizată cu fonduri europene și inaugurată acum aproape 2 ani. În
acest timp, numeroși pacienți au beneficiat de tratamente și de
recuperare medicală în apă. De asemenea, piscina a fost folosită și de
elevi de la Liceul cu Program Sportiv din Buzău, pentru antrenamente.

