Plimbări mai scumpe cu bicicletele Primăriei Buzău!

de Stiri Buzau Media

Din acest an, buzoienii care doresc să închirieze bicicletele
Primăriei, pentru o plimbare prin oraș, trebuie să scoată, mai mulți
bani în buzunar

Potrivit noului regulement de închiriere a bicicletelor, care va fi
aprobat la finalul acesti luni, plimbările pe două roți vor costa cu
50% mai mult. De asemenea, cu același procent va fi majorată și
penalizarea aplicată celor care vandalizează bicicletele.

Astfel, începând cu 21 martie, bibicletele Primăriei Buzău vor putea
fi închiriate, pentru o oră, cu 1,5 lei, față de 1 leu, cât era până
acum. Cei care distrug bicicletele municipale vor fi nevoiți să achite
o penalizare de 200 de lei, cu 100 de lei mai multe decât anul trecut.
Reprezentanții Primăriei Buzău afirmă că aceste majorări au ținut cont
de numărul tot mai mare de acte de vandalism, care presupun și costuri
pe măsură, piesele de schimb fiind aduse din Germania.

Programul Velo City implementat de Primăria Buzău în toamna anului
2023 a costat 2,6 milioane de euro, finanțare europeană, contribuția
municipalității fiind de numai 2%. Sistemul are 49 de staţii de
închiriere, ce au arondate 452 de biciclete inteligente, 16 triciclete
pentru persoanele cu dizabilităţi şi 22 de triciclete pentru
persoanele vârstnice.