Prefectura cere Primăriei Buzău să renunțe la reprezentarea de o casă de avocatură!

de Stiri Buzau Media

Prefectura Buzău a solicitat Consiliului Local Municipal Buzău să
anuleze hotărârea prin care a fost de accord cu angajarea unei case de
avocatură care să reprezinte Primăria în cazul „Contractului
Climatic”(M100), declarat nelegal de instanța de fond.

În luna decembrie a anului trecut, Judecătoria Buzău a anulat
Contractul Climatic al Municipiului Buzău, parte a Misiunii M100, o
inițiativă a Uniunii Europene prin care administrația locală se
angajează să atingă neutralitatea climatică până în anul 2035, prin
intermediul unor proiecte precum utilizarea apei uzate în agricultură
sau folosirea energiei regenerabile. Deși judecătorii au motivat
respingerea prin lipsa studiilor de impact obligatorii și a
transparenței față de cetățeni, Primăria a optat pentru asistență
juridică privată, iar Consiliul Local Buzău a aprobat această
propunere.

Potrivit deciziei Consiliului Municipal, casa de avocatură ar fi
beneficiat de onorariu de 10.000 lei doar pentru studierea dosarului
și 88 eurofără TVA, pentru fiecare oră pe care ar fi alocat-o acestei
spețe, la care s-ar fi adăugat și alte cheltuieli aferente.

Prefectura Buzău a constatat, însă, că decizia este nelegală și a
cerut Consiliului Local Municipal Buzău să anuleze hotărârea până pe
20 aprilie. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, Prefectura s-ar putea
adresa instanței de contencios administrativ pentru anularea deciziei.