Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma va reprezenta România
într-un important for european. Este vorba despre Comitetul European
al Regiunilor, organ cu rol consultativ, format din reprezentanți ai
tuturor teritoriilor, regiunilor, orașelor și comunelor din Uniunea
Europeană. Delegația României numără în cadrul forului european 9
membri titulari și 9 supleanți, Constantin Toma fiind numit titular.
Desemnarea lui Constantin Toma drept membru titular al Comitetului
European al Regiunilor pare a fi o compensație primită de edilul
Buzăului după alegerile din Asociația Municipiilor din România. În
cadrul alegerilor desfășurate pe 16 ianuarie, Toma nu a mai candidat
pentru o funcție de conducere în cadrul acestei structuri, preferând
să devină un simplu membru.
Buzăul a mai fost reprezentat în Comitetul European al Regiunilor, de
fostul președinte al Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu,
din martie 2021, până la încheierea mandatului de șef al instituției.