„Prinţesa” cu craniul alungit, straniul vestigiu al Buzăului!

de Stiri Buzau Media

Poate cea mai stranie descoperire arheologică din România se află la Buzău. „Prinţesa” cu craniul alungit este o piesă aflată în patrimoniul Muzeul Județean Buzău și a fost introdusă recent în circuitul MuseumBus.

Ciudatul craniu, care duce cu gândul la extratereștrii, a fost descoperit la Gherăseni, la câţiva kilometri de municipiul Buzău, într-un mormânt al unei prinţese hunice. Aceasta purta pe cap o diademă, care, de-a lungul timpului, a făcut obiectul multor studii şi expoziţii din țară și străinătate, fiind inclusă în categoria tezaur naţional.

Ceea ce însă uimește este craniul de la Gherăseni, forma acestuia, vestigiul amintind de populaţia hunică, care a trăit pe acest teritoriu în secolul V după Hristos, și la care se întâlnesc craniile alungite.

Potrivit specialiștilor, hunii le aplicau copiilor, încă din fragedă pruncie, diferite legături, faşe pe craniu, care creştea în formă alungită. Astfel de obiceiuri sunt întâlnite și la anumite populații din Africa: alungirea gâtului la femei cu inele, ori alungirea lobilor urechilor.

Istoricii consideră că alungirea craniilor se află în strânsă legătură cu statutul social al persoanelor cărora li se aplica procedura. Faptul că în mormântul de la Gherăseni s-a descoperit și acea diademă arată că tehnica alungirii craniilor era caracteristică doar celor cu un statut aparte, dominante.