Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, nu a renunțat la ideea
îndrăzneață de înființare a unui aeroport civil, la Boboc.
Edilul a anunțat că proiectul privind amenajarea aeroportului a fost
înaintat oficial Guvernului. Astfel, proiectul, supranumit de unii
„Otopeni 2”, a trecut într-o nouă etapă, urmând a fi evaluat din toate
punctele de vedere, inclusiv al impactului economic pe care l-ar avea.
Primarul Constantin Toma, care este un susținător fervent al acestei
inițiative, consideră că, odată cu deschiderea Autostrăzii Moldovei și
legarea acesteia de viitorul aeroport, investiția este viabilă, putând
fi un adevărat motor de dezvoltare, nu doar pentru județul Buzău, ci
pentru întreaga zonă.
Edilul Buzăului este încurajat și de succesul obținut de autoritățile
din Galați și Brăila într-un demers asemănător. Încă din 2023,
Parlamentul a aprobat alocarea sumei de 15 milioane lei prin bugetul
de stat pentru realizarea planurilor premergătoare ce vizează
construcția Aeroportului internațional Galați-Brăila.


