Promovare cu adevărat entuziasmantă pentru Petrolul Berca în liga a
3-a! Aproape calificată după meciul de pe teren propriu, când s-a
impus cu un categoric 5-0, echipa buzoiană a oferit o lecție de fotbal
tulcenilor de la Pescărușul Sarichioi și în partida retur a barajului
de promovare. Buzoienii au câștigat cu un categoric 6-1, după ce la
pauză aveau déjà un avans de patru goluri.
Partida de la Tulcea n-a avut istorie. Deși câștigase meciul tur cu
5-0, Petrolul a intrat în teren decisă să demonstreze că scorul de la
Berca nu fusese un accident. Și a reușit. În doar zece minute,
buzoienii au înscris de două ori. Susținuți din tribune de aproape 300
de suporteri, veniți de la Buzău cu autocare, jucătorii Petrolului
n-au dat nicio șansă gazdelor și au mai înscris de două ori, până la
pauză. Era déjà 4-0 și singura necunoscută era proporția scorului
final.
Singura răbufnire de orgoliu a echipei din Tulcea a venit la începutul
reprizei secunde, în minutul 52, când Pescărușul a redus din
diferență, după o foarfecă spectaculoasă. Deloc intimidată de golul
frumos al gazdelor, formația buzoiană a trecut din nou la cârma
jocului și până la final a mai înscris de două ori, în minutele 80 și
87.
S-a încheiat 6-1 pentru buzoieni, care, cu un scor general de 11-1, au
arătat că sunt pregătiți pentru a evolua într-o ligă superioară.
Diferența dintre cele două echipe, de organizare, de ritm, de
disciplină tactică și de pregătire indică și faptul că Petrolul Berca
ia în serios promovarea și, mai ales, că are mari ambiții și în
viitor.

