Raioanele Moldovei, înfrățite cu municipiul Buzău, vor în Uniunea Europeană!

de Stiri Buzau Media

Moldovenii de peste Prut, înfrățiți cu municipiul Buzău doresc
aderarea țării la Uniunea Europeană. O arată și votul masiv al
cetățenilor din raioanele Strășeni și Ialoveni, comunități înfrățite
cu orașul Buzău, la referendumul desfășurat, duminică, în Republica
Moldova.

Astfel, la consultarea populară de duminică, 20.000 de locuitori ai
raionului Strășeni, adică peste 62 % din totalul votanților, s-au
declarat pentru aderarea Moldovei la Uniunea Europeană. În celălalt
raion, Ialoveni, procentul celor care doresc să urmeze calea
europeanpă a fost chiar mai mare, 67.7 %.

Nu aceleași dorințe le au însă și moldovenii din cele trei raioane din
Republica Moldova, Soroca, Dubăsari și Botanica, cu care este înfrățit
Consiliul Județean Buzău. Cu o situație etnică și economică mult
diferită, cele trei comunități s-au declarat, în mare parte, împotriva
aderării. Dacă în Botanica, procentul pro-aderare a fost de aproape 49
%, la Dubăsari a fost de 41 %, iar la Soroca, de numai 38%.