Festivalul Săptămâna Teatrului Tânăr, ajuns anul acesta la cea de-a
X-a ediție, a început pe 14 octombrie și continuă până sâmbătă, 21
octombrie, la Teatrul „George Ciprian” din Buzău. Spectacole invitate
de la teatre din întreaga țară, în regia unora dintre cei mai
apreciați tineri creatori, intră în competiția oficială. Din
componența juriului fac parte specialiști din domeniul teatral, dar și
tineri amatori.
Cea de-a X-a ediție Săptămâna Teatrului Tânăr s-a deschis sâmbătă, 14
octombrie, pe scena Teatrului „George Ciprian” din Buzău, în prezența
lui Vlad Trifaș, directorul festivalului, și a actriței Ella Prodan,
gazda festivalului din acest an.
„Sper că cele zece ediții ale Săptămâna Teatrului Tânăr au trecut în
folosul nostru, al tuturor. Calitatea festivalului a crescut în tot
acest timp, la fel și așteptările publicului buzoian, iar acest lucru
ne obligă să ținem ștacheta foarte sus. Spectacolele stau sub
stindardul tinereții, majoritatea fiind susținute de actori tineri și
montare de regizori tineri. Această ediție aniversară urmărește să
abordeze problemele de factură umană cu care se confruntă societatea
în prezent. În aceleași timp, să ne bucurăm de faptul că avem
privilegiul de a fi într-o sală de spectacol, unde putem să visăm și
să ne detașăm.” a declarat Vlad Trifaș, directorul festivalului.
Deschiderea a fost urmată de reprezentația spectacolului „8 tați” de
Tina Müller, în regia lui Irisz Kovacs, producție a Teatrului de Stat
Constanța. Din distribuție au făcut parte actorii Ecaterina Lupu,
Cristiana Luca, Andrei Bibire, Florin Aioane și Theodor Șoptelea.
Primul spectacol al acestei ediții a fost întâmpinat de un public
doritor să descopere tânăra generație de artiști, care le-a oferit
rânduri de aplauze la finalul reprezentației.
A doua seară de festival i-a adus pe scena buzoiană pe actorii de la
Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, care au susținut spectacolul
„Omul care mânca lumea” de Nis-Momme Stockmann, în regia lui Vlad
Trifaș. Paul Chiribuță, Cosmin Teodor Pană, Alina Leonte, Alexandru
Beteringhe, Ștefan Pavel și Antonia Dobocan au susținut un spectacol
tulburător despre relația dintre un fiu și tatăl său bolnav, care i-a
ținut captivați timp de aproape două ore pe toți cei din sală.
Reprezentația s-a bucurat de un succes răsunător, artiștii fiind
recompensați cu urale la final.
În primele două zile ale festivalului a avut loc un workshop de
dezvoltare personală, dedicat liceenilor, Curs de Consiliere în
Carieră pentru Adolescenți, susținut de Diana Cojocaru. În cadrul
acestui curs, tinerii au discutat despre posibile direcții
profesionale, despre setarea unor obiective și despre importanța
exprimării temerilor legate de propriul viitor.
*
Noutatea acestei ediții este introducerea secțiunii
competiționale, în cadrul căreia vor fi acordate trei premii: Cel mai
bun spectacol, Cel mai bun actor, Cea mai bună actriță. În alcătuirea
juriului, organizatorii au dorit să includă atât profesioniști, cât și
tineri pasionați de arta teatrală. Astfel, juriul acestei ediții are
două componente:
– Evaluatorii profesioniști: Alina Leonte (actriță), Anxkhela
Bregu (Coordonator relații internaționale artistice pentru statul
turc) și Ariana Paul (teatrolog);
– Evaluatorii amatori: Mihaela Filip (Facultatea de Arte
Decorative și Design, Secția Scenografie), Georgiana Pătrașcu (Liceul
de Arte „Margareta Sterian”) și Antonia-Ana Ardeleanu (Colegiul
Național B.P. Hașdeu).
Premiile vor fi acordate în ultima zi a festivalului, sâmbătă, 21
octombrie, înainte de reprezentația spectacolului „Sectorul S” de
Emanuel Pârvu, prezentat de Trupa Treivirgulăpaișe, coordonată de
Dănuț Solcan.
*
Săptămâna Teatrului Tânăr continuă cu un program amplu care reunește
alte cinci producții provenind de la instituții de spectacol
profesioniste (Teatrul Roșu, Teatrul Municipal „Bacovia” Bacău,
Teatrul „Maria Filotti” Brăila, Teatrul „Fani Tardini” Galați, Teatrul
Excelsior) și două reprezentații ale liceenilor din Buzău (Palatul
Copiilor Buzău și Trupa Treivirgulăpaișpe).
Biletele pot fi achiziționate online sau de la casa de bilete a
Teatrului „George Ciprian”.
Săptămâna Teatrului Tânăr este organizat de Teatrul „George Ciprian”
Buzău, cu sprijinul Consiliului Județean Buzău.
Mai multe detalii la www.teatrulgeorgeciprian.ro, pe paginile de
Facebook și pe Instagram.
Program „Săptămâna Teatrului Tânăr”, ediția a X-a:
Luni, 16 oct.
19.00 / DESPĂRȚIȚI DIN DRAGOSTE (Teatrul Roșu, București)
Distribuția: Conrad Mericoffer, Ana Odagiu, Marius Gâlea
Durata: 1h 45min. (fără pauză)
Marți, 17 oct.
19.00 / UZINA ARTIȘTILOR de Matei Lucaci Grunberg și Sever Bârzan,
regia Matei Lucaci Grunberg (Teatrul Municipal „Bacovia”, Bacău)
Distribuţia: Bianca Babașa, Matei Bogdan, Valentin Braniște, Minodora
Broscoi, Bogdan Buzdugan, Florina Găzdaru, Corina Goranda, Ștefan
Huluba, Tudor Hurmuz, Vlad Nicolici, Daniela Vrînceanu
Durata spectacolului: 2h 30min. (cu pauză)
Miercuri, 18 oct.
19.00 / NAUFRAGIAT de Donald Margulies, regia Andrei Huțuleac (Teatrul
„Maria Filotti”, Brăila)
Distribuția: Nicholas Cațianis JR, Ciprian Chiricheș, Blanca Doba, Corina Borș
Durata: 1h 50min. (fără pauză)
Joi, 19 oct.
19.00 / VRABIA, un spectacol de Leta Popescu (Teatrul Dramatic „Fani
Tardini”, Galați)
Distribuția: Oana Mogoș, Petronela Buda, Elena Ghinea, Cristina
Uja-Neagu, Vlad Volf, Ionuț Moldoveanu, Vlad Ajder, Carmen Albu,
Tamara Constantinescu, Svetlana Friptu, Florin Toma, Aureliu Bâtcă,
Vlad Vasiliu, Oana Preda, Adina Ariton, Ciprian Brașoveanu
Durata: 2h (fără pauză)
Recomandare vârstă: 13
Vineri, 20 oct.
19.00 / PUNK ROCK de Simon Stephens, regia Vlad Cristache (Teatrul
Excelsior, București)
Distribuția: Dan Pughineanu, Matei Arvunescu, Alex Popa, Ioana
Niculae, Ana Udroiu, Alex Călin, Teo Dincă, Oliver Toderiță / Robert
Radoveneanu
Durata: 2h 45min. (fără pauză)
Recomandare vârstă: 15+
Sâmbătă, 21 oct.
14.00 / COPII RĂI de Mihaela Michailov, regia Adrian Constantin
(Palatul Național al Copiilor Buzău)
Distribuția: Mario Negoiță, Ariana Stoica, Valentina Drăgan, Eric
Lăcătuș, Florin Stanca, Mariana Udrea, Maximilian Mațuc, Simona
Chiagă, Irina Rădulescu
Durata: 1h (fără pauză)
19.00 / SECTORUL S de Emanuel Pârvu (Trupa Treivirgulăpaișpe)
Distribuția: Anca Toader, Bianca Toader, Izabela Scarlat, Vlad Galeș,
Mario State, Andrei Citrea, Sara Oncioiu, Ruxandra Mesterelu, Iris
Balotă, Alexandra Hanganu
Durata: 1h (fără pauză)