Evoluție modestă pentru handbalistele de la SCM Gloria Buzău la cel de-al doilea turneu de pregătire din această vară. Formația antrenată de Pablo Morel a fost învinsă în toatele cele trei partide amicale de la Cupa Craiovei. Buzoiencele au totuși scuza de a fi întâlnit echipe extrem de redutabile, precum SCM Craiova, Dunărea Brăila și Râmnicu Vâlcea.
Gloria Buzău a întâlnit în primul său meci din Bănie, chiar echipa gazdă, SCM Craiova. După o evoluție sub așteptări în prima repriză, la finalul căreia erau conduse la o diferență de 7 goluri, 10-17, buzoiencele au reușit să echilibreze jocul, în a doua parte a meciului, dar nu au reușit să surmonteze diferența. S-a încheiat 34-32 pentru oltence, antrenate în acest sezon de fostul technician la Gloriei, Ovidiu Mihăilă.
Nici următoarele două partide amicale ale buzoiencelor nu au fost mai reușite. Mai întâi, au fost învinse de Râmnicu Vâlcea, cu același scor, 34-32, apoi au cedat și în ultimul meci, cu Dunărea Brăila, scor 26-27. În urma acestor rezultate, SCM Gloria Buzău s-a clasat pe ultimul loc al turneului.
În perioada următoare, formația lui Pablo Morel va mai participa la două turnee de pregătire. Primul este programat, în acest weekend, la Bistrița, iar al doilea, în țara tehnicianului Gloriei, Franța.