SCM Gloria Buzău, victorie cu H.C. Zalău!

de Stiri Buzau Media

Partidă spectaculoasă, sâmbătă seară, între SCM Gloria Buzău și Handbal Club Zalău, în etapa 21 din Liga Florilor.

Acuzând șocul înfrângerii cu Rapid, în Cupa României, echipa buzoiană a început timid partida din Sala Sporturilor Romeo Iamandi. Handbalistele din Zalău au dominat prima parte a meciului, fiind aproape în permanență în avantaj. Oaspetele au intrat la cabine cu un avans de două goluri, 14-16, dând impresia că pot pleca de la Buzău cu o victorie prețioasă.

Pauza meciului a fost însă un sfetnic bun pentru handbalistele Gloriei Buzău. Jucătoarele lui Daniel Anca au intrat hotărâte în teren, au egalat, iar, după 7 minute de la reluarea partidei, au preluat conducerea. Din acel moment, replica handbalistelor din Zalău nu a mai fost deloc consistentă. Pe fondul șocului prihologic acuzat de oaspete, buzoiencele s-au distanțat treptat pe tabelă și au câștigat cu un scor concludent: 35-30.

În urma acestui rezultat, SCM Gloria Buzău se află pe locul 7 în clasament, la egalitate de puncte cu SCM Craiova, formație care a fost învinsă, pe teren propriu, de Corona Brașov.