Ținutul Buzăului are și … scorpioni. Este vorba despre scorpionul
carpatin, unic în lume, care este tot mai des întâlnit în comuna
Colți, dar a fost observat și în Mânzălești, Lopătari sau Pârscov.
Specialiștii spun că scorpionii carpatini au reușit să se adapteze
acestor zone datorită rocilor care păstrează mai bine căldura și în
care se pot ascunde, dar și a apelor acide, ușor mai călduțe.
Pe timp de zi, scorpionii stau ascunși sub pietrele fierbinți și
vegetația uscată, iar noaptea ies în căutarea insectelor mici și
viermilor, cu care se hrănesc. Culorile lor variază de la nuanțe de
cafeniu, gălbui, până la brun și negru, iar ca dimensiuni, nu depășesc
3.5 – 4 centimetri. Au 4 perechi de picioare ca orice arahnidă, 2
clești mari și puternici, raportat la dimensiunea corpului și o coadă
subțire, prevăzută cu glanda de venin și cunoscutul ac.
Deși au devenit tot mai vizibili în verile caniculare, specialiștii
spun că nu reprezintă un pericol pentru turiștii care ajung în Ținutul
Buzăului sau pentru localnicii din zonă. Înțepătura scorpionului
carpatin este comparabilă cu cea a unei albine sau a unei viespi, însă
este indicat să nu fie deranjat, atunci când este întâlnit.