Municipiul Râmnicu Sărat va avea o secție de îngrijiri paliative,
destinată pacienților cu boli grave și terminale. Investiția va fi
realizată, atât cu bani europeni, prin Programul Sănătate din cadrul
Fondului European de Dezvoltare Regională, dar și din fonduri locale.
Noul centru de îngrijiri paliative va funcționa ca secție a Spitalului
Municipal Rm. Sărat și se va realiza în urma unui parteneriat între
unitatea medicală și Primăria Râmnicu Sărat. Construcția va fi
realizată de la zero, va avea dotări la cele mai noi standarde și o
capacitate de 26 de paturi.
Potrivit proiectului, cheltuielile totale în vederea realizării
secției de boli paliative se ridică la peste 25,67 milioane de lei, cu
TVA, mai bine de jumătate din sumă, adică aproape 13,6 milioane de
lei, urmând a fi suportată din resurse proprii deoarece implică
cheltuieli neeligibile. Prezent la lansarea oficială a proiectului,
președintele Consiliului Județean Buzău, Marcel Ciolacu, care a
precizat că o mare parte din cheltuielile neeligibile va fi suportată
din bugetul județului. Lucrările ar urma să fie finalizate până la 31
august 2027.

