Săptămână decisivă pentru interzicerea jocurilor de noroc pe
teritoriul municipiului Buzău. Consiliul Local Muncipal va dezbate,
joi, 30 aprilie, nu mai puțin de 4 proiecte de hotărâri care vizează
aceste interdicții. Dacă două dintre proiecte propun interzicerea
totală a stabilimentelor care au, atât aparate de tip slot machine,
cât și pariuri sportive, celelalte două prevăd doar eliminarea
păcănelelor.
Potrivit legii, de la data intrării în vigoare a interdicției pentru
jocurile de noroc, Primăria Buzău nu va mai elibera nicio autorizație
de funcționare pentru astfel de activități. Sălile care au deja
licențe valabile vor mai putea funcționa până la expirarea acestora,
adică maximum un an.
Interdicțiile privind jocurile de noroc nu vor fi aplicate, însă,
activităților care se află sub incidența monopolului de stat
desfășurate de Compania Națională „ Loteria Română” (jocurile de tip
Loto), acestea fiind considerate cu risc social mai scăzut.
Jocurilor de noroc au fost deja interzise într-o localitate din
județul Buzău. Este vorba despre comuna Siriu, unde Consiliul Local a
decis interzicerea, atât a păcănelelor, cât și a pariurilor sportive.

