Șofer de 32 de ani, decedat pe șoseaua morții!

de Stiri Buzau Media

Drumul European 85, supranumit și șoseaua morții, a mai luat o viață.

Șoferul unei betoniere, în vârstă de 32 de ani, și-a pierdut viața, în apropiere de muncipiul Buzău, după ce s-a răsturnat cu autovehicolul pe care îl conducea.

Tragedia a avut loc în momentul în care tânărul conducea autoutilitara de la Spătaru către municipiul Buzău.

Într-un moment de neatenție, acesta pierdut controlul volanului și a ieșit în afara drumului. Martorii susțin că înainte de a se răsturna, betoniera condusă de bărbat a mers câteva zeci de metri în zig-zag.

La locul accidentului au ajuns o autospeciala de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanța SMURD și alta de la Serviciul Județean de Ambulanță.

Echipajul de descarcerare a fost nevoit să intervină imediat deoarece șoferul rămăsese prins între fiarele contorsionate ale mașinii. Din păcate, medicii de pe ambulanță nu au mai putut să-l salveze pe tânăr, acesta decedând la câteva minute după producerea accidentului.

Polițiștii au întocmit un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.