La împlinirea a 50 de ani de activitate, Spitalul Județean de Urgență Buzău se pregătește de transformări importante. În primul rând, clădirea unității medicale va avea o nouă înfățișare, mai modernă, dar și mai eficientă din punct de vedere energetic, printr-un proiect cu bani europeni.
Proiectul a fost deja trimis în vederea aprobării finanțării în cadrul Programului Regional Sud-Est 2021-2027. Valoarea totală a lucrărilor de reabilitare a clădirii Spitalului Județean este de 228,7 milioane lei, dintre care mai bine de jumătate sunt fonduri europene, restul cheltuielilor fiind asigurate din bugetul județului. În cadrul proiectului se are în vedere consolidarea structurală și anveloparea termică a clădirii, înlocuirea completă a tâmplăriei exterioare, dar și a instalației electrice și sanitare, precum și dotarea cu sisteme eficiente de iluminat și climatizare.
Investițiile nu se vor opri însă aici. Conducerea Spitalului Județean Buzău și-a propus înființarea unei secții de reabilitare medicală. Este vorba despre o clădire nouă, ce va fi construită de la zero, în spațiul lateral al unității medicale. Investiția se ridică la 2 milioane de euro și, de asemenea, va fi realizată cu bani europeni. Nu în ultimul rând, în curtea Spitalului Județean Buzău va fi construită și o clădire pentru arhivă. Potrivit estimărilor, lucrările la cele două noi clădiri ar urma să înceapă spre finalul acestui an.