Economii importante au fost făcute de Consiliul Județean Buzău în
primele luni ale acestui an. Instituția a anunțat că, în perioada 1
ianuarie – 10 martie 2026, a reușit să reducă cheltuielile
administrative cu peste 12%, banii economisiți urmând a fi alocați
proiectelor de dezvoltare din județ.
În cele aproape două luni și jumătate, de la începutul acestui an,
Consiliul Județean Buzău a reuși să diminueze cheltuielile aparatului
propriu cu 1.19 milioane de lei, față de aceeași perioadă a anului
trecut. Cele mai semnificative economii au fost realizate la
capitolele de întreținere și deplasări. Astfel, la reparațiile curente
s-a înregistrat o reducere record de aproximativ 99%, iar la capitolul
deplasări și detașări cheltuielile s-au diminuat cu peste 80%.
Economii importante s-au făcut și la capitolul bunuri și servicii,
scăderea fiind de 18%, dar și la cheltuielile cu salariile, care s-au
redus cu peste 10%, față de anul precedent. Reprezentanții Consiliului
Județean Buzău precizează că sumele economisite vor fi direcționate
către proiectele destinate dezvoltării județului.

