Surprize, surprize, și în acest an, la Noaptea Muzeelor, la Muzeul Județean Buzău!

de Stiri Buzau Media

Buzoienii vor avea parte de numeroase surprize, și în acest an, la Noaptea Muzeelor, eveniment ajuns la nivel național a 20-a ediție, și găzduit de Muzeul Județean Buzău, pe 18-19 mai.

Cei care vor ajunge la sediul central al Muzeului Județean, vor putea putea lua parte la vernisajul expoziției temporare de artă „Spațiul proletar”, a artistului Vladimir Păun Vrapciu. De asemenea, buzoienii sunt invitați la expoziția temporară de arheologie „Brățara dacică” de la Optași-Măgura și la expoziția temporară de artă colecția Patrick Popescu din cadrul programului „Moșteniri colecționate”, dar și la expoziția temporară de arheologie „Descoperiri arheologice recente pe teritoriul județului Buzău”.

vizitatoriii vor putea admira expozițiile temporare de arheologie „Brățara dacică” de la Optași-Măgura și „Descoperiri arheologice recente pe teritoriul județului Buzău”.

Multe surprize îi vor întâmpina pe buzoieni și la secțiile exterioare ale Muzeului Județean. La Muzeul de Etnografie „Vergu Mănăilă” vizitatorii vor putea admira Expoziția de bază „Locuința tradițională din spațiul buzoian” și Expoziția temporară „Batista tradițională și rolul ei în limbajul nonverbal al dragostei”.

De asemenea, Muzeul Chihlimbarului, din localitatea Colți, propune buzoienilor câteva expoziții extreme de interesante: „Grota Nucu Fundu Peșterii”, „Colți preistorici”, „Chihlimbarul de Colți”, „Extragerea și prelucrarea chihlimbarului” și „Colecția de flori de mină”.