Aveți grijă cât timp petreceți cu ochii în telefon, la calculator ori
în fața televizorului. Este avertismentul medicilor oftalmologi
buzoieni, care atrag atenția că toate aceste dependențe ale lumii
moderne afectează vederea, în unele cazuri chiar grav.
Pe parcursul anului trecut, la cabinetul de Oftalmologie din cadrul
Policlinicii Spitalului Județean Buzău, au fost diagnosticați 200 de
pacienți cu degenerescență maculară, așa-zisa vedere încețoșată,
întâlnită în special la persoanele de peste 50 de ani. Aceeași
afecțiune reprezintă și principala cauză de pierdere a vederii la
persoanele de peste 55 de ani. În acest an, numai în 3 luni, 50 de
buzoieni au fost diagnosticați cu această afecțiune a ochiului.
Potrivit medicilor buzoieni, boala debutează, de obicei, la un ochi,
iar, mai târziu, este foarte probabil să-l afecteze și pe celălalt.
Din acest motiv, este foarte important ca boala să fie depistată din
timp. Pentru asta, pacienții trebuie să se prezinte la un specialist
încă de la primele simptome. Pacienții sunt sfătuiți, totodată, să
evite ecranele telefoanelor și calculatoarelor și să adopte un stil de
viață sănătos, pentru a-și proteja cât mai mult vederea,