Au mâncat și au băut peste măsură în prima și a doua zi de Paște și au
ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean. Este cazul
a sute de buzoieni care nu au rezistat ispitei bunătăților de pe
mesele de sărbătoare și au avut nevoie de îngrijirea medicilor.
Potrivit reprezentanților Spitalului Județean Buzău, în prima zi de
Paște, la U.P.U.-SMURD au ajuns 183 de pacienți, dintre care 144 de
adulți și 39 de copii. A doua zi de Paște, numărul prezentărilor s-a
dublat. Au primit îngrijiri de urgență 298 de buzoieni, dintre care
226 de adulți și 72 de copii. În cele mai multe dintre cazuri a fost
vorba despre dureri abdominale, colici biliare și vărsături, pe fondul
consumului în exces al produselor de pe masa de Paște. Nu au lipsit,
însă, nici agresiunile, traumatismele și persoanele turmentate.
În schimb, pentru trei familii din județ, Paștele a însemnat o bucurie
uriașă. Iepurașul le-a adus în dar 3 bebeluși, doi băieței și o
fetiță.