Și în această vară, taberele școlare de la Poiana Pinului și Arbănași,
din județul Buzău, au rămas închise. Aceasta după ce, anul trecut,
Centrul de agrement Poiana Pinului a fost redeschis, după o pauză de 5
ani, iar 1.800 de copii au avut parte de o vacanță frumoasă.
Consiliul Județean Buzău este, în continuare, interesat să preia
gestionarea taberelor școlare din județ și să investească în
redeschiderea și modernizarea lor, după ani de funcționare suspendată
din cauza deteriorării infrastructurii. Președintele instituției,
Adrian Petre, precizează, însă, că acest lucru se poate întâmpla doar
în urma unei decizii guvernamentale, care ar transfera taberele, din
administrarea Agenției Naționale pentru Sport, în cea a Consiliului
Județean.
Cu ani în urmă, taberele școlare de la Poiana Pinului și de la
Arbănași, primeau, pe timpul vacanței de vară, mii de copii. În lipsa
investițiilor, clădirile s-au deteriorat, iar, într-un final, ambele
obiective de agrement au fost închise din cauza condițiilor improprii.
Taberele au mai fost folosite doar pe timpul pandemiei, pentru scurt
timp, ca centre de carantină pentru bolnavii de Covid.
Tabăra Poiana Pinului este situată în Haleș, comuna Tisău și dispune
de o capacitate de cazare de 285 de locuri, având clasificare de 2
stele. Centrul de agrement are un teren de tenis și unul de fotbal.
Tabăra de la Arbănași este situată pe Valea Slănicului, în comuna
Beceni, lângă satul Arbănași, la 35 km distanță de orașul Buzău.
Tabăra Arbănași are o capacitate de cazare de 123 de locuri,
clasificate 2 stele.