Tineri talentați, așteptați să se înscrie la Festivalul Național Concurs de Muzică Populară „Benone Sinulescu”!

de Stiri Buzau Media

Tinerii interpreți de muzică populară, din țară sau diaspora, sunt
așteptați să se înscrie, până pe 2 iunie, la un festival devenit déjà
tradiție. Este vorba despre Festivalul Național Concurs de Muzică
Populară „Benone Sinulescu”, care va ajunge anul acesta la cea de-a
VII-a ediție. Evenimentul este organizat de Primăria Buzău și de
Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” și va avea loc
în Târgul de vară Drăgaica.

Festivalul-concurs cuprinde două secțiuni: canto tradițional românesc
și instrumente populare (vioară, acordeon, ţambal, clarinet, trompetă,
fluier, cobză, nai). La concurs sunt așteptați să se înscrie
interpreți amatori din țară și străinătate, cu vârste până la 25 de
ani.

Gala de premiere a festivalului va avea loc, sâmbătă, 14 iunie 2025,
pe scena din Târgul Drăgaica. Festivalul este organizat în memoria
regretatului artist buzoian Benone Sinulescu, simbol al muzicii
populare românești, care s-a stins din viață în luna noiembrie 2021.