Sute de tineri buzoieni, care, fie au renunțat la școală, fie nu au
reușit să se angajeze şi nici nu urmează cursuri de calificare au
șansa de a-și găsi, totuși, o slujbă, cu sprijinul Agenției Județene
pentru Ocuparea Forței de Muncă Buzău.
Este vorba despre un proiect finanțat din fonduri europene şi cu o
durată de trei ani, în cadrul căruia tineri cu vârste între 15 şi 29
de ani vor beneficia de consiliere, calificare şi sprijin pentru
găsirea locuri de muncă stabile.
Proiectul urmărește, într-o primă fază, identificarea unui număr de
peste 1.000 de tineri, din județ, atât din mediul urban, cât și din
cel rural. Aceștia vor beneficia, ulterior, de sesiuni individuale și
de grup de consiliere şi orientare pentru identificarea aptitudinilor,
dar și intereselor profesionale cele mai potrivite. În continuare,
tinerii vor urma cursuri cursuri de calificare în meserii cerute pe
piața forței de muncă, dar vor fi și sprijiniți să se angajeze.
De asemenea, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Buzău
se va ocupa și de monitorizarea şi consilierea tinerilor angajați,
astfel încât aceștia să rămână la locul de muncă pe termen lung.


