Ținutul Buzăului, promovat pe Netflix!

de Stiri Buzau Media

Ținutul Buzăului, promovat pe Netflix! Frumusețile din Ținutul Buzăului vor putea fi admirate de milioane de oameni din lume prin intermediul platformei Netflix.

Celebrul documentarist englez Charlie Ottley a revenit în județul Buzău pentru a filma cel de-al doilea episod al serialului „Flavours of Romania. Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului are cel mai lung episod din tot documentarul „Flavours of Romania”, cel mai vizionat documentar de pe Netflix în 2020.

Filmările din 2022 pentru episodul doi al „Flavours of Romania” încep în comuna Berca, unde o dronă este pusă în funcțiune pentru a prezenta intrarea în Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului. Continuă apoi cu obiective principale precum Muntele de Sare, Focurile Vii la Lopătari, Așezările rupestre de la Bozioru – Colți – Aluniș, însă, include și drumurile ce așteaptă să fie bătătorite de drumeți și cicloturiști.

„Flavours of Romania” va apărea pe Netflix din 20 Septembrie 2023 și va cuprinde zece episoade care includ toate regiunile istorice ale României.