Un buzoian își poate cumpăra din pensie, într-un an, o casă, fără să
facă mari economii. Este cazul unui bărbat, care a lucrat în mediul
privat, iar după recalculare va primi o pensie de aproape 40.000 de
lei lunar. Doar recalcularea i-a adus buzoianului, în plus, 9.000 de
lei pe lună. Potrivit reprezentanților Casei de Pensii Buzău, aceasta
este cea mai mare sumă de bani acordată, în județ, după recalculare,
și a fost posibilă datorită contributivității substanțiale la bugetul
de stat, pe perioada în care bărbatul a muncit.
Foarte mulțumiți de recalculare au fost și alți 3.433 de seniori din
județ, care au obținut măriri de pensii de peste 60%. În schimb, 2.600
de pensionari buzoieni nu au făcut, deocamdată, obiectul recalculării,
deoarece pensiile le-au fost stabilite ca urmare a unor decizii
judecătorești. Deciziile lor de recalculare vor fi transmise după 1
septembrie.
În judeţul Buzău fac obiectul recalculării pensiilor 105.645 de
persoane, dintre care 85.408 au beneficiat de majorarea drepturilor de
pensie, iar celelalte 20.237 de persoane au rămas cu pensiile
neschimbate.