Un nou sens giratoriu, la Spătaru!

de Stiri Buzau Media

Aglomerația și pericolele din sensul giratoriu, de la Spătaru, ar
putea fi uitate nu peste mult timp. Compania Neațională de Autostrăzi
și Infrastructură Rutieră și-a propus să construiască un nou sens
giratoriu, rapid, în localitatea buzoiană, pe Drumul Național 2 E85,
la intersecţia cu Drumul Naţional 2B, Buzău — Brăila.

Acum, circulația în acea intersecție, în formă de „Y”, este dirijată
printr-un sens giratoriu din plastic, iar fluxul de trafic este extrem
de ridicat, cu aproape 2.200 de autovehicule pe oră. Din cauza
numărului mare de mașini, traficul se este îngreunat, iar virajele la
stânga, din drumul principal (E85) şi din drumul secundar (DN2B) se
efectuează cu mare dificultate. Mai mult, din cauza aglomerației, nu
de puține ori, în acest rond au avut loc numeroase accidente rutiere.

Pentru a decongestiona traficul, dar și pentru că intersecția se află
pe traseul lotului 3 al autostrăzii Moldovei – A7, CNAIR a decis să
amenajeze un alt tip de rond, rapid. Investiția se ridică la la
aproape 9 milioane lei și presupune lucrări complexe. Potrivit
reprezentanților CNAIR, compania a primit deja două oferte de la
constructori pentru construcția sensului giratoriu rapid.