Un mare necaz s-a bătut asupra unei familii cu 4 copii, din satul Sările, comuna Bisoca. Vântul puternic care a bătut, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în toate localitățile județului Buzău, a smuls acoperișul locuinței în care cei 6 trăiesc.
Părinții celor patru copii vor fi sprijiniți de autorități să refacă, în perioada următoare, acoperișul, astfel încât iarna să-i găsească în bune condiții. Reprezentanții Prefecturii Buzău anunță că proprietarii casei afectate vor primi materiale de construcții de la rezervele de stat.
De asemenea, familia cu șase membri va primi și un sprijin financiar care va fi stabilit după o anchetă socială a Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială.