Vizite extinse în Spitalul Județean Buzău, de sărbători!

de Stiri Buzau Media

Urmează o perioadă plină de emoții și bucurii, pentru mulți buzoieni,
însă mai delicată pentru alții. Este vorba despre pacienții internați
în Spitalul Județean Buzău, care, de sărbători, nu vor putea petrece
clipe minunate alături de cei dragi, ci se vor afla tot pe patul de
spital.

Tocmai pentru a oferi bolnavilor ocazia de a se bucura de prezența
celor dragi măcar pentru câteva clipe, conducerea Spitalului Județean
a decis ca, de sărbători, să revină la programul normal de vizite.

Astfel, din această săptămână, pacienții vor putea fi vizitați de rude
și familie și după- amiază, nu doar dimineața. Mai précis, vizitele
vor avea loc, în fiecare zi, dimineața, de la 10:00 la 12:00, dar și
după-amiază, de la ora 16:00 la 18:00. Acest program este valabil în
majoritatea secțiilor spitalului, mai puțin ATI, Pediatrie,
Neonatologie și ATI-Obstetrică Ginecologie.

Totuși, vizitatorii vor trebui să respecte anumite reguli stricte
pentru a avea acces în saloane. Ei vor trebui să poarte obligatoriu
măști chirurgicale, halat de unică folosință și botoși, numărul
vizitatorilor va fi restricționat în funcție de numărul pacienților
din salon, iar vizitele nu vor putea dura mai mult de 10 minute.