Zeci de copii, din județul Buzău, aflați în situații dificile, au plecat în tabere organizate de Consiliul Județean!

de Stiri Buzau Media

Zeci de copii, din județul Buzău, aflați în situații dificile, dar
care au rezultate bune la învățătură, au șansa de a petrece câteva
zile de vis într-una dintre cele mai pitorești zone ale județului,
Colți. Consiliul Județean le oferă, și în acest an, în luna august,
tabere gratuite de meșteșuguri și descoperiri, într-un cadru natural
deosebit, încărcat de legende și tradiții.
Ambele tabere sunt organizate în perioada 17 – 20 august, iar în ele
au plecat 20 de copii aflați în grija Direcției pentru Protecția
Copilului Buzău și 20 de copii, cu o situație materială precară, dar
premianți la școală, din mai multe comune ale județului.
Transportul copiilor este asigurat de Asociația de Dezvoltare
Intercomunitară Ținutul Buzăului, iar cazarea copiilor se face la Casa
Lila și Aluniș Retreat, unde cei mici vor beneficia de pensiune
completă, mese gustoase și mult aer curat. În fiecare zi, copiii vor
îmbina utilul cu plăcutul, astfel încât să nu se plictisească niciun
moment. Ei vor participa la ateliere de olărit și de țesut la război,
vor face drumeții în căutarea chihlimbarului și vor vizita Muzeul
Chihlimbarului și misterioasele așezări rupestre de la Aluniș.