După o perioadă de oarecare acalmie, autoritățile sanitar-veterinare,
din Buzău, sunt, din nou, pe jar din cauza pestei porcine africane.
Inspectorii Direcției Sanitar Verinare Buzău au identificat 11 focare
de pestă, în mai multe gospodării din comunele Cernăteşti, Zărneşti şi
Puieşti. Din cei 52 de porci afectați de această boală, 3 au fost
găsiți morți, iar ceilalți 49 au fost sacrificați. Potrivit
reprezentanților DSV, virusul pestei porcine africane ar fi fost
transmis animalelor domestice de către porcii mistreţi.
În prezent, în județul Buzău, mai sunt active 7 focare de pestă, în
comunele Cernătești și Zărnești, celelalte 4, de la Puiești, fiind
stinse în această săptămână. Inspectorii DSV transmit că, dacă nu vor
interveni situații neprevăzute, și cele 7 focare active ar urma să fie
stinse pe 20 septembrie.