Și Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca scoate
la concurs zeci de posturi, în contextul în care se confruntă cu o
acută criză de personal. Unitatea medicală buzoiană dorește să
angajeze asistente și infirmiere, dar și de personal care să
supravegheze bolnavii.
Deblocarea angajărilor în sistemul medical permite Spitalului din
Săpoca să scoată la concurs 23 de posturi de infirmiere debutante,
două de asistente medicale debutante, un post de asistent medical
principal și două de muncitori necalificați pentru supravegherea
bolnavilor periculoși.
Posturile scoase la concurs vizează toate secțiile spitalului, atât
cea din Săpoca, cât și cele de la Nifon și Ojasca. Cei care doresc să
participe la concurs își mai pot depune dosarele până pe 11
septembrie. Rezultatele finale vor fi afișate până la sfârșitul lunii
septembrie.
Spitalul de Psihiatrie Săpoca are 830 de paturi, dintre care 305 sunt
destinate pacienților internați în baza unor hotărâri judecătorești.
La Spitalul Săpoca sunt internați și indivizi extrem de periculoși,
care au comis crime, jafuri sau violuri și care au neovie de îngrijiri
de specialitate.
Zeci de posturi scoase la concurs la Spitalul de Psihiatrie Săpoca!

