A fost amenajat noul loc de joacă, iar acoperișul a fost învelit în întregime cu tablă Lindab.
Povestea Micului Prinț o regăsim într-un proiect modern de pictură murală, sub îndemnul „Privește cu inima”, iluminat pe timpul nopții; o poveste transpusă în imagini prin inspirata acuarelă a pictorului Miruna Blănaru: lucrarea înfățișează un final fericit al poveștii “Micul Prinț”, în care prințul privește bucuros spre un apus deosebit, de pe planeta lui, alături de prietenul său înțelept, vulpea, și floarea lui iubită. În celălalt capăt al peretelui vedem planeta Pământ, avionul pilotului – povestitor, fântâna din care au băut apa în Africa (așa cum spune prințul, el va vedea mereu acea fântână când se va uita spre Pământ, așa cum pilotul va vedea mereu floarea prințului când se va uita spre planeta lui), și vedem și păsările migratoare cu care se presupune că a călătorit prințul (scena ce se poate folosi pentru toți copiii care vor să se fotografieze în acel loc pe perete, ținând sforile, zburând deasupra Pământului). În jurul ferestrelor se formează o mare inimă din culorile “apusului galactic”, astfel ferestrele pot fi imaginate ca niște ochi ce privesc din inima, metaforă ce are strânsă legătură cu vorbele vulpii: “Limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă în miezul lucrurilor.”