Executivul a aprobat, joi, 27 iulie, printr-o Hotărâre de Guvern, acordarea unor ajutoare de urgență în valoare de 1.272.700 de lei, pentru sprijinirea a 463 de familii şi persoane singure, afectate de calamități naturale, incendii ori probleme grave de sănătate. Din suma de 1.272.700 banii sunt împărțiți astfel:
- 900 lei – pentru 120 familii aflate în situații de necesitate cauzate de incendii, din judeţele: Alba, Argeș, Bacău, Botoșani, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, Vrancea;
- 500 lei – pentru 35 familii aflate în situații de necesitate cauzate de calamități naturale, inundații și alunecări de teren, din judeţele: Caraș-Severin, Neamț, Olt, Suceava, Vâlcea, Vrancea. Aceste persoane au fost afectate de calamități naturale, respectiv precipitații abundente, dar și alunecări de teren, cazuri izolate înregistrate în perioada iunie 2016 – mai 2017;
- 300 lei – unui număr de 308 familii şi persoane singure care se confruntă cu situații deosebite cauzate de probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială, din județele: Arad, Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Mehedinţi, Neamț, Olt, Sibiu, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și din municipiul București.
,,Beneficiarii acestor ajutoare au fost identificați în urma anchetelor sociale realizate de către agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, respectiv a municipiului București. Aceste ajutoare de urgență se plătesc din fondurile prevăzute cu această destinație în bugetul Ministerului Muncii și Justiţiei Sociale” se arată în comunicatul emis de către Guvernul României.