Dragii mei, Astăzi avem certitudinea că după 34 de ani de speranțe, promisiuni și nenumărate încercări, în comuna Siriu VA EXISTA SISTEM DE CANALIZARE Și STAȚIE DE EPURARE! Am luat parte cu reală bucurie la sediul Primăriei Buzău, la semnarea contractului de lucrări numărul 4, finanțat de Programul Operațional de Infrastructură Mare. Contractul va fi pus în practica de asocierea de firme Troia Premium Construct SRL și Hidrostroy AD, iar termenul de construcție este de 30 luni. În atâta timp ar trebui ca și noi sa avem rețea de canalizare în satele Lunca Jariștei, Cașoca, Colțu Pietrii si Muscelusa din comuna Siriu, iar în satul Colțu Pietrii stație nouă de epurare. Ulterior, timp de 60 de luni primim perioada de garanție pentru lucrări! Eu nu pot decât să trăiesc acest moment ca pe o speranța împlinită, exact așa cum cred ca și dumneavoastră o veți face! Siriul se dezvoltă etapă cu etapă, contează să rămânem continuu împreună! Mulțumesc tuturor celor implicați în acest proiect ! Vă mulțumesc pentru tot sprijinul acordat, pentru susținerea necondiționată și pentru încrederea continuă pe care mi-o acordați!
Dragos Voicu