Încălzirea școlilor din Buzău, mai scumpă în această iarnă!

de Stiri Buzau Media

Încălzirea unităţilor de învăţământ din județul Buzău va costa cu 2,36 milioane lei mai mult în iarna acestui an faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în contextul în care peste 100 de unităţi nu au suferit lucrări de creştere a performanţei energetice ori sunt reabilitate termic parţial.

În prezent sunt reabilitate termic 346 unităţi şcolare din județ, 25 sunt în curs de reabilitare, iar 78 sunt nereabilitate termic. Potrivit Inspectoratului Şcolar Buzău, cele mai multe dintre unităţile şcolare deţine combustibilul necesar pentru încălzirea imobilelor în care elevii îşi vor desfăşura cursurile în iarna acestui an. Cele mai multe dintre unităţile de învăţământ folosesc lemn drept combustibil.

În judeţul Buzău funcţionează 457 de unităţi de învăţământ, care sunt prevăzute cu centrale termice pe gaz, pe curent electric sau motorină, racordate la reţeaua de termoficare, cele mai multe fiind dotate cu centrale sau sobe pe lemne.