INCENDIU LA UN IMOBIL DE LÂNGĂ LICEUL PENTRU DEFICIENȚI DE VEDERE, DIN BUZĂU

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: Arhivă

UPDATE: Incendiul s-a extins și la o a doua casă aflată lângă cea de unde au pornit flăcările. Ambele sunt în vecinătatea parcului Marghiloman. Casele sunt spate în spate: una dintre ele este situată pe strada Călmățui, iar celălaltă pe strada Luceafărului. În incendiu au ars acoperișurile celor două imobile. În zonă intervin pompierii buzoieni cu două autospeciale cu apă și spumă. Incendiul a fost localizat și se lucrează în continuare la lichidarea acestuia. Totodată, în zonă se află și un echipaj SMURD. Din fericire nu au existat victime.  Pentru moment nu se știe exact cauza incendiului, însă vecinii spun că ar fi izbucnit de la un bolier aflat în baia uneia dintre case.

ȘTIREA INIȚIALĂ:  Pompierii au fost solicitați să intervină, prin apelul unic de urgență 112, la stingerea unui incendiu care a izbucnit la acoperișul unei case, aflate în apropierea Liceului pentru Deficienți de Vedere din Buzău. La acest moment, angajații ISU Buzău se află în zonă și încearcă să stingă flăcările, pentru a evita extinderea lor și la alte imobile din apropiere.

Știri despre: