Instituția Prefectului Județul Buzău – Comunicat de presă

de Stiri Buzau Media

Prin Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Buzău adoptată în ședința de astăzi, 28.09.2020, s-a decis suspendarea cursurilor față în față, la Grădinița cu Program Normal Mătești, unitate aflată în structura Școlii Gimanziale Mătești, comuna Săpoca și desfășurarea activităților conform scenariului 3 (roșu). Menționăm că decizia a fost adoptată la propunerea Consiliului de administrație al unității de învățământ și Direcției de Sănătate Publică Buzău, ca urmare a înregistrării unui caz pozitiv de COVID-19 la o persoană care își desfășoară activitatea în această unitate de învățământ.

De asemenea, în cadrul ședinței CJSU de astăzi, au fost stabilite scenariile după care se vor desfășura cursurile în școlile și grădinițele din județul Buzău, începând cu data de 30 septembrie 2020, ținând cont de rata de infectare de la nivelul fiecărei UAT calculată de către Direcția de Sănătate Publică Buzău. Astfel, unitățile de învățământ în care se modifică scenariul de desfășurare (verde) a cursurilor sunt:

Comuna Berca: Liceul Tehnologic ”Sf. Mucenic Sava”, Grădinița cu Program Normal ”Nitraria ” Berca, Grădinița cu Program Prelungit comuna Berca, Școala Primară Joseni, Grădinița cu Program Normal sat Pleșcoi, Grădinița cu Program Normal sat Rătești, Grădinița cu Program Normal sat Valea Nucului;

Comuna Săpoca: Școala Gimnazială comuna Săpoca, Grădinița cu Program Normal sat Mătești, Școală Gimnazială sat Mătești, Grădinița cu Program Normal comuna Săpoca.

Comuna Gălbinași; Școala Gimnazială comuna Gălbinași, Grădinița cu Program Normal sat Bentu, Școala Primară nr.1, sat Tăbărăști, Grădinița cu Program Normal comuna Gălbinași, Grădinița cu Program Normal nr.1. sat Tăbărăști, Grădinița cu Program Normal nr.2. sat Tăbărăști.

Începând cu data de 30.09.2020 se aprobă trecerea de la scenariul 1 (verde) la scenariul 2 (galben) de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar în anul școlar 2020-2021, din unitatea administrativ teritorială Costești:

– Școala Gimnazială comuna Costești; Grădinița cu Program Normal sat Pietrosu, Grădinița cu Program Normal sat Spătaru, Școala Gimnazială ”General Ștefan Gușă” sat Spătaru;

Se menține scenariul 2 (galben) de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar în anul școlar 2020-2021 din unitatea administrativ teritorială Pârscov.

Scenariul de funcţionare a celorlalte unităţi de învățământ în anul școlar 2020-2021 este cel prevăzut în anexa nr.1 la Hotarărea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Buzău nr. 19/10.09.2020, potrivit prevederilor art.1 din Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Buzău nr.21/21.09.2020 și hotărârilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Buzău nr.22/21.09.2020, respectiv nr. 24/24.09.2020.

Instituția Prefectului Județul Buzău