Rodica Bârlă: Investiția în energie verde este o investiție în viitorul comunităților noastre

de Stiri Buzau Media

A fost finalizat procesul de selecție a dosarelor depuse în cadrul programului SCHEMA DE GRANTURI SUB FORMĂ DE BONURI VALORICE PENTRU ACCELERAREA UTILIZĂRII ENERGIEI DIN SURSE REGENERABILE DE CĂTRE GOSPODĂRII Programul vizează reducerea consumului de energie și tranziția către un sistem energetic bazat pe surse regenerabile, permițând gospodăriilor să își acopere nevoile energetice. Eligibilitatea a fost rezervată persoanelor vulnerabile, conform Legii nr. 226/2021.

În urma acestei etape:
✅ ️47 de dosare au fost declarate eligibile și vor intra în etapa de contractare și emitere a bonurilor valorice.
✅️ Solicitanții admiși vor primi în perioada următoare notificări individuale privind valoarea bonurilor acordate și pașii necesari pentru semnarea documentelor de acceptare. Ulterior, vor fi emise bonurile valorice, care vor putea fi utilizate exclusiv la furnizorii acreditați în cadrul programului.
Un număr de 18 dosare au fost declarate respinse, fie din motive de neeligibilitate, fie din cauza documentației incomplete. Solicitanții respinși, vor primi în perioada următoare notificări individuale și au dreptul de a depune contestații conform procedurilor prevăzute.
Finalizarea acestei etape reprezintă un pas important în implementarea programului ePower 2025. Sprijinim gospodăriile din comună să devină mai independente energetic și mai responsabile față de mediu. Investiția în energie verde este o investiție în viitorul comunităților noastre.
Cu respect,
Primar,
Rodica Bârlă