Investiție de 12 milioane de lei la Cernătești

de Stiri Buzau Media

Petrache Mîrzea, primarul comunei Cernătești, în parteneriat cu secretarul de stat Alexandru Stoica, a semnat un contract de finanțare de nu mai puțin de 12.940.659,58 lei, în cadrul unui eveniment desfășurat la sediul Ministerului Dezvoltării.

Acesta vizează realizarea unui proiect de anvergură pentru comunitate – înființarea unei rețele de canalizare de apă uzată și a unei stații de epurare în satele Manasia și Aldeni.

Această inițiativă vine în urma aprobării unui alt proiect de mare importanță pentru comuna buzoiană, cu scopul dezvoltării infrastructurii de apă și apă uzată.

Astfel, locuitorii din Cernătești, Zărneștii de Slănic și Fulga vor beneficia de o calitate mai bună a apei și de eliminarea progresivă a problemelor cauzate de lipse unui sistem de canalizare adecvat.

Lucrările de execuție vor demara în cel mai scurt timp, conform primarului Mîrzea, care speră să aducă un plus de confort și să îmbunătățească nivelul de trai al cetățenilor din comuna pe care o conduce.