Investiții majore pentru comuna Lopătari

de Stiri Buzau Media

Claudiu Constantin: Am 35 de ani. Cam de 30 aud despre posibila
asfaltare a DJ 203K, un drum de mare importanță pentru noi, cei care
trăim în comuna Lopătari. Iată că în această perioadă se fac pași
concreți pentru a vedea această veșnică promisiune aproape de începere
a lucrărilor. A fost finalizat proiectul tehnic, a fost semnat
contractul de finanțare și este pe final procedura de desemnare a
constructorului. Mulțumirile mele merg către cei de la Consiliul
Județean Buzău care astfel sunt pe cale de a bifa una dintre cele mai
mari realizări cu fonduri europene din istoria Buzăului.
Între timp s-au făcut pași majori și pentru proiectul de alimentare
cu apă a satelor Lopătari și Luncile. Lucrăm și la proiectul care
vizează alimentarea cu apă în Plaiul Nucului și prima rută de
canalizare la noi în comună. Este în lucru refacerea unei rute de
acces mai rapide către Drumul Județean pentru Ploștina și Terca. Am
aprobat documentația de fezabilitate pentru Centrul Comunitar din
Plaiul Nucului, cu finanțare asigurată din PNRR. Și mai avem multe
inițiative în coacere. Lucrurile se așează și pentru noi dacă avem
răbdare.
Este o onoare pentru mine să reprezint comuna Lopătari oriunde merg,
să atrag atenția asupra problemelor pe care le avem de rezolvat și să
găsesc soluții împreună cu instituții și Oameni de bună credință. Tot
înainte!