Râmnicu Sărat, Invitație la teatru: William Shakespeare – Opere Complete ( varianta prea scurtă )

de Stiri Buzau Media
Intrarea se face pe bază de invitație! Invitatiile se pot ridica de la Centrul Cultural ” Florica Cristoforeanu ”, începând cu data de 19.04.2023, în limita locurilor disponibile. OPERELE COMPLETE ALE LUI WILLIAM SHAKESPEARE (Varianta prescurtată) s-a nascut atunci când trei actori inspirați și carismatici, Adam Long, Daniel Singer și Jess Winfield, au prezentat în premieră, capodopera lor absurdă la Festivalul Fringe de la Edinburgh, în 1987. Rapid a devenit un fenomen mondial, câștigând titlul de cea mai longevivă comedie din Londra, după un deceniu la Teatrul Criterion. OPERELE COMPLETE ALE LUI WILLIAM SHAKESPEARE (Varianta prescurtată) este una dintre cele mai des produse piese din lume, fiind tradusă în câteva zeci de limbi. Cei trei actori se străduiesc să prezinte în aproximativ 100 de minute toate cele 37 de piese ale lui Shakespeare, într-un ritm rapid, spiritual și fizic, însoțiți de râsetele și aplauzele spectatorilor încântați. Noua premieră WILLIAM SHAKESPEARE – OPERE COMPLETE – varianta prea scurtată, cea mai recentă a Teatrului „George Ciprian, este o adaptare a regizorului Daniel Bucur, și îi are ca protagoniști pe trei dintre cei mai cunoscuți actori ai scenei românești: Adrian Păduraru, Ion Ionuț Ciocia și Cristi Martin. Montarea satirizează piesele lui William Shakespeare, toate fiind interpretate într-o formă comică de către cei trei actori, într-o încercare imposibilă de a intra în Cartea Recordurilor, jucând într-un timp cât mai scurt toate piesele. Improvizația joacă un rol important și este normal ca actorii să se abată uneori de la scenariu și să aibă conversații spontane între ei sau cu publicul. Trei actori în colanți în timp ce își croiesc drum prin toate comediile, istoriile și tragediile lui Shakespeare într-o călătorie nebunească, care va lăsa publicul fără suflare de atâta râs!