De la începutul acestui an, jandarmii buzoieni au confiscat patru autoutilitare şi nouă căruţe de la persoanele prinse transportând lemn a cărui proveniență nu au putut să o dovedească ori în timp ce tăiau ilegal copaci.
În primele trei luni ale anului, jandarmii buzoieni au executat un număr de 37 de acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale în domeniul silvic, în urma acestora fiind constate opt infracţiuni, şase în acţiuni independente şi două în cooperare cu alte instituţii, respectiv 53 de contravenţii. Amenzile aplicate au fost în cuantum de 128.000 lei, agenţii constatatori ai Jandarmeriei buzoiene recuperând şi confiscând cca. 28 mc. material lemnos. Totodată, a fost dispusă măsura complementară de confiscare a patru mijloace auto de tip autoutilitară, nouă atelaje hipo şi patru motofierăstraie, bunuri care au fost folosite la săvârşirea faptelor de natură infracţională sau contravenţională. În următoarea perioadă jandarmii buzoieni vor intensifica acţiunile pe linia protejării fondului forestier şi vor manifesta toleranţă zero faţă de orice încălcare a legii sau a acţiunilor ce duc la degradarea ireversibilă a pădurilor.