Județul Buzău va avea un traseu cicloturistic!

de Stiri Buzau Media

Proiect inedit dezvoltat în comun de județele Buzău, Prahova și Vrancea și pus în practică de la jumătatea anului 2024. Este vorba despre ,,Velo Valahia”, un proiect realizat cu fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Acesta vizează mai multe trasee cicloturistice de aproape 460 de kilometri care străbat cele trei județe. Traseul identificat pe raza teritorială a județului Buzău are o acoperire de circa 130 de kilometri.

Traseele cicloturistice din județul Buzău se încadrează între localitatea Finești, din comuna Năeni și Mănăstirea Poiana Mărului, comuna Bisoca. Implementarea acestui amplu proiect va favoriza dezvoltarea turistică și economică a zonelor străbătute de traseele cicloturistice.

Traseele cicloturistice se vor realiza pe piste pentru biciclete, drumuri pentru ciclişti, drumuri de utilitate privată deschise circulaţiei publice, suprafeţe de rulare amenajate în zona de protecţie aferentă drumurilor deschise circulaţiei publice, drumuri forestiere, poteci şi trasee amenajate în fondul forestier, diguri şi zone de protecţie la inundaţie ale cursurilor de apă şi pe eventuale alte tipuri de căi de comunicaţie deschise circulaţiei bicicletelor.