Lucian Romașcanu, în cărți pentru o funcție la Uniunea Europeană!

de Stiri Buzau Media

Lucian Romașcanu va renunța la funcția de președinte al Consiliului
Județean Buzău, dar și la cea de președinte al PSD Buzău, pentru
funcția de membru al Curții de Conturi a Uniunii Europene.

Romașcanu a fost audiat, marți, în comisia de control bugetar a
Parlamentului European, unde a fost votat pentru această funcție cu 22
voturi pentru, 2 contra și 5 abțineri. Decizia finală va fi, însă,
luată de Consiliul Uniunii Eropene. Mandatul de membru al Curții de
Conturi Europene are o durată de 6 ani, dar acesta poate fi reînnoit.
Curtea de Conturi a Uniunii Europene, cu sediul la Luxemburg, verifică
utilizarea fondurilor europene, fiind un auditor financiar extern.

În cazul în care obține această funcție, Lucian Romașcanu va fi
obligat să renunțe și la toate funcțiile sale administratice, dar și
politice, inclusiv la cea de președinte al PSD Buzău și de purtător de
cuvânt al partidului, la nivel central. Romașcanu a fost ministru al
Culturii, senator PSD, iar la alegerile locale din 2024 a devenit
președinte al Consiliului Județean Buzău. În cazul în care va pleca la
Luxemburg, atribuțiile de președinte al Consiliului Județean pot fi
preluate de unul dintre cei doi vicepreședinți, Adrian Petre sau
Claudiu Damian.