Lucrările de consolidare a blocurilor cu bulină, din centrul Buzăului, ar putea demera în acest an!

de Stiri Buzau Media

Vești bune pentru locatarii blocurilor șubrede din centrul Buzăului. Lucrările de consolidare și reabilitare termică a celor 6 blocuri cu bulină roșie din centrul orașului ar putea fi demarate până la finalul acestui an.

Anunțul a fost făcut de primarul Constantin Toma, care a precizat că proiectul a primit déjà finanțare prin programul de consolidare a clădirilor cu risc seismic, iar, în scurt timp, muncipalitatea va lansa licitația pentru desemnarea constructorului care va executa lucrările. Toma afirmă că reprezentanții Primăriei Buzău au avut déjà o ședință cu locatarii din cele 6 blocuri cu 4 etaje din centrul muncipiului, iar aceștia s-au declarat de acord cu proiectul și cu desfășurarea lucrărilor.

Potrivit edilului, lucrările la blocurile din centrul orașului se vor concentra pe consolidări exterioare ale clădirilor, însă vor fi și cazuri în care se va interveni și pe scara blocurilor. De asemenea, proiectanții au ajuns la concluzia că vor fi necesare lucrări și în interiorul a mai multor apartamente, familiile respective urmând a fi mutate, pe rând, în apartamentele puse la dispoziție de Primărie, în fostul sediu al Companiei de Apă.

Potrivit datelor Primăriei, în municipiul Buzău ar fi 44 de clădiri cu risc seismic ridicat. Printre acestea, 6 clădiri construite între anii 1880 și 1900. Toate imobilele cu bulină au fost însă expertizate în anii ‘90, ceea ce înseamnă că situația lor s-a schimbat în ultima perioadă, iar pe listă ar putea fi adăugate și alte clădiri șubrede.