Marcel Ciolacu: Astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, majoritar din sectorul privat, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei.

de Stiri Buzau Media

Astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, majoritar din sectorul privat, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei.

În urmă cu 10 ani, salariul minim brut era 800 de lei. Azi avem cu 2.900 de lei mai mult, adică o creștere de 363%! Iar 84% din această creștere din ultimul deceniu s-a realizat cu PSD la guvernare!

Salariul minim #net a crescut în 10 ani cu 293%, de la 601 lei la finalul anului 2013, la 2.363 lei în prezent! Da, au crescut și prețurile. Conform INS, în cei 10 ani prețurile s-au majorat în medie cu 53,26%, ceea ce indică o creștere reală, peste inflație, a salariului minim net cu 157%!

Prezența PSD la guvernare este acum o garanție fermă a creșterii nivelului de trai, în special pentru persoanele cu venituri mici – salariați plătiți cu salariu minim sau pensionari.

Majorarea de astăzi este cu atât mai importantă cu cât ea ne permite ca, de la 1 ianuarie 2025, să implementăm #salariulminimeuropean, ceea ce înseamnă că cel mai mic salariu din România va reprezenta aproximativ jumătate din salariul mediu pe economie.

Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu