Marcel Ciolacu: După 15 ani, acest Guvern a reușit să spele rușinea din trecut și să dea drumul construcției spitalelor regionale

de Stiri Buzau Media

După 15 ani, acest Guvern a reușit să spele rușinea din trecut și să dea drumul construcției spitalelor regionale. Astăzi au fost semnate contractele pentru construirea spitalelor regionale de urgență din Cluj și Iași. Urmează în scurt timp și cel de la Craiova.

Avem alocate peste 13 miliarde de lei de la buget și din fonduri europene. Este o sumă fără precedent. România, de fapt, din acest moment a trecut de la proiecte pe hârtie la șantiere pe care deja se lucrează.

Vrem, cu certitudine, să le asigurăm românilor condiții și servicii la nivel european în sănătate, educație și transporturi. Doar așa îi putem aduce acasă și pe românii plecați la muncă în Europa.

Marcel Ciolacu